Metropola virtuală: the social network revolution

Dacă micuţele figuri anime ar putea să grăiască, cel mai probabil ne-ar spune că Asia este o cheie spre viitor. Iar asta nu numai din punct de vedere tehnologic, ci şi cultural sau spiritual. Grădinile Zen şi metodele de relaxare specifice sunt din ce în ce mai des întâlnite. Dar vorbeam despre tehnologie şi comunicare, calea spre o nouă metropolă devenită realitate.
Prin evul mediu omenirea avea fortăreţe, comunităţi puternice care ştiau să-şi împărtăşească nevoile, să se apere, iar reţelele sociale funcţionau ca ceasurile elveţiene. Modernitatea ne-a învăţat modalităţi de eficientizare dar ne-a adus şi dependenţa de toate dispozitivele care ne pot face viaţa mai plăcută sau mai uşoară. “Time is money” (timpul înseamnă bani) ne spune Occidentul iar „money” se traduce aici printr-un instinct de confort crescut şi o nevoie mai puternică ca oricând de interacţiune. Poate traducerea corectă ar fi următoarea: cu cât facem mai multe în acelaşi timp, cu atât suntem mai fericiţi, implicit şi mai productivi.
Da, noua metropolă ne-a învăţat conceptul de “multitasking” fiindcă pur şi simplu facem într-adevăr mai multe în acelaşi spaţiu/timp.
Un prim semn ar putea fi văzut cu mult înainte de expansiunea internetului şi a reţelelor de comunicare 2.0 - comunităţi închegate online, care au revoluţionat accesul la căutare şi cultivare a unor echivalenţe devenite comune. Este sub forma unui simbol urban, ascuns tocmai în inima Asiei tehnogoogleizate şi anume turnul de capsule Nakagin din Tokyo. Cele 13 etaje, şi nu mă refer la cele ale filmului matricial după cartea lui Daniel F. Galouye, ne arată un nivel nou de realitate, în care locuitorii micului bloc pot fi mutaţi printr-o simplă rearanjare a capsulelor apartament, fiecare dintre acestea cuprinzând cele mai noi accesorii tehnologice existente la începutul anilor ‘70. Cumva, ideea de bază era de a produce o clădire organică, care să se muleze cât mai mult pe preferinţele de interacţiune ale fiecăruia.
Poate că nu am ajuns nici măcar la nivelul asiatic de studii şi teste pentru a ne gândi doar la cum vom locui într-un îndepărtat viitor, în confortul propriului spaţiu personalizat, însă capabili de o mobilitate de invidiat. Dar, cel puţin virtual, structura unei astfel de metropole există deja. Dacă messengerul este la îndemâna oricui pentru a menţine contactul cu prietenii îndepărtaţi sau de a o accentua pe cea cu cei apropiaţi, o evoluţie pozitivă de la reţeaua locală de bloc, mirc şi primele programe de chat, rudimentar şi haotic organizate, reţelele sociale de genul Hi5, Myspace, Linkedin sau Mixi facilitează accesul la o cantitate uriaşă de informaţii sociale. Nu avem încă posibiltiatea de a interacţiona direct, la nivel material, după principiul capsulelor mai sus menţionate şi cea de a importa din alte culturi după bunul plac, însă avem totuşi prima formă de metropolă virtuală, în care milioane de utilizatori se manifestă zilnic simultan, loc în care împrumutul şi schimbul de valori devine o realitate indiferent de spaţiu. Singura cerinţă ar fi accesul la internet, un mediu din ce în ce mai răspândit şi accesibil aproape de oriunde şi de către orincine.
Mitul exploratorului social s-a întipărit ce-i drept la nivel global doar în ultimii ani, mulţumită tehnologiei, care a facilitat asemenea activităţi, însă premiza este mai veche chiar şi la acest nivel. Primul computer nu este produsul minţilor moderne, el poate fi întâlnit încă din Antichitate iar dovada dorinţei de explorare a omului prin intermediul tehnologiei se regăseşte uşor dacă privim doar vechiul mecanism Antikythera, primul computer analog ce datează dinaintea lui Hristos. Poate că şi la nivel filosofic principiile se regăsesc tot pe acolo, oamenii din peştera lui Platon ne vorbesc despre cum se poate mai mult şi mai bine, despre adevăruri care sunt ascunse şi nu trebuie decât descoperite.
Am putea spune ca această nevoie de comunicare şi explorare socială este una primară, pe care doar de curând tehnologia a facut-o accesibilă chiar oricui. Trecutul ne arată că tendinţele acestea se regăsesc cel mai bine în structurile urbane avansate, în oraşe.
Metropola a reprezentat încă de la început un punct cheie în evoluţia noastră, producând schimbări pe toate planurile posibile. Rapiditatea cu care circulă informaţiile se traduce şi prin nevoia de a le actualiza mai des, de a forţa barierele comunicării pentru a avea acces cât mai repede la ele. De asta, metropola - „oraşul” sub forma sa cea mai avansată – este responsabilă de instaurarea celor mai multe valori. Ea nu acceptă decât ceea ce este nou, ea se reproduce perpetuu, este un „refutatio” la nivel social, îmbinând straturi peste straturi de interacţiune şi comunicare.
Planeta metropolă a lui Asimov, Trantor, este doar o viziune asupra viitorului, poate nu atât de apropiată dar nicidecum imposibilă dacă ne uităm la extinderea spaţiilor urbane în ultima sută de ani. Virtual totuşi, stimulii creşterii se resimt mult mai rapid fiindcă interacţiunea este permisă oricui, indiferent de locaţie. Virtual avem ocazia de a împrumuta valori printr-un simplu “click”, de a accede alte culturi, de a cunoaşte alţi oameni iar totul într-un timp nedefinit, instantaneu.
Aşadar, acolo unde întâlnim tone de cabluri suspendate sau îngropate adânc sub pamânt, se află şi inima care dictează ritmul umanităţii, acolo găsim cele mai complexe forme de interacţiune, acolo oamenii se autodepăşesc pe plan social în comunicare.
Metropolele, aşa cum le ştim noi acum, poate sunt încă limitate şi separate cultural şi social, în pofida caracterului lor modern dar viitorul este unul comun, primul substitut al său fiind deja online.

© Filip-Matei Pitaru
Technorati : antropologie, antropologie urbana, brands, branduri, filosofie, literatura, urban, retele sociale, comunicarea 3.0, metropola virtuala